PRIVIREA CARE DA SANATATE
Domnul a zis lui Moise: “Fa-ti un sarpe infocat, si spanzura-l pe o prajina; oricine este muscat si va privi spre el, va trai. Moise a facut un saerpe de arama si l-a pis intr-o prajinasi ircine era muscat de un sarpe si privea spre sarpele de arama, traia. (Num 21.8-9)
“SA NE UITAM TINTA LA ISUS, CAPETENIA SI DESAVANSIREA CREDINTEI NOASTRE” (Evrei 12:2).
“Cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:14).
SA PRIVIM LA ISUS -> In doar patru cuvinte e taina vietii de biruinta.
SA PRIVIM LA ISUS in Scriptura, pentru ca de acolo sa aflam cine este El, ce a facut El, ce ne da El si ce vrea sa aiba de la noi.
Gasim acolo, in viata Lui, modelul nostru, in invatatura Lui, lumina noastra, in poruncile Lui, legea noastra, in fagaduintele Lui, nadejdea noastra, in sfarsit in El Insusi, deplina multumire a celor mai adanci dorinte ale inimii noastre insetate.
SA PRIVIM LA ISUS Cel rastignit pentru ca in sangele Lui varsat pentru noi sa gasim rascumparare, pace si indurare.
SA PRIVIM LA ISUS Cel inviat, pentru ca prin El sa dobandim neprihanirea, aceea care singura are pret, inaintea Lui Dumnezeu, si care ne ingaduie si noua sa ne apropiem de Cel Preasfant cu bucurie, caci El este acum la Tatal Lui si Tatal nostru, la Dumnezeul Lui si Dumnezeul nostru.
SA PRIVIM LA ISUS Cel proslavit, ca sa gasim in El pe Mijlocitotrul nostru ceresc (Ioan 2) a Carui mijlocire pune varf lucrarii Sale de indurare si mantuire. El sta acum inaintea Lui Dumnezeu ca Mare Preot, si ca Jertfa fara pata, curatind neincetat jertfele noastre intinate. ( Exod 28:38)
SA PRIVIM LA ISUS, asa cum ni s-a descoperit prin Duhul Sfant. Singur Duhul ne arata ca numai in legatura neintrerupta cu Isus putem avea curatia inimilor noastre pline de pete, lumina in duhul nostru intunecat si zdrobirea voii noastre impotrivitoare. Numai in El suntem in stare sa tinem piept tuturor atacurilor ce ne vin din partea lumii si a diavolului si numai prin puterea si intelepciunea Lui putem scapa de atragerea cu forta sau prin viclenie a acelora. El a fost ispitit in tot chipul, insa fara sa cada. De aceea mila Lui este mangaiere, iar biruinta Lui este putere in lupta.
SA PRIVIM LA ISUS pentru ca din mana Lui sa primim in fiecare zi crucea noastra si lucrul pe care il avem de facut, impreuna cu harul care ne trebuie pentru amandoua: cu rabdare din rabdarea Lui, cu putere din puterea Lui si iubire din iubirea Lui, ca aceia care nu spun “ce pot face eu?” ci “oare ce nu poate face El?” si ca unii care ne bizuim pe puterea Lui care se arata cu atat mai stralucita, cu cat slabiciunea noastra e mai mare.
SA PRIVIM LA ISUS, si, iesind din noi insine, sa uitam cu totul de noi, pentru ca stralucirea fetei Lui sa be fie lumina in intuneric, ca bucuriile sa ne fie sfinte si durerile potolite, pentru ca El sa ne coboare si iarasi sa ne ridice, sa ne intristeze si sa ne mangaie, sa ne faca saraci si apoi bogati, sa ne invete sa ne rugam si sa ne asculte rugaciunile si sa ne scape de lume, acum, cand suntem inca in lume. Numai asa viata noastra ascunsa cu Hristos in Dumnezeu va putea arata oamenilor cum si ce lucreaza Domnul Isus.
SA PRIVIM LA ISUS, Cel care S-a dus la Tatal sa ne pregateasca locuri, ca sa aiba El pe toti aceia care i-a dat Tatal. Aceasta fericita nadejde ne da curaj sa traim fara cartire si sa murim fara frica, asteptand in liniste ziua cand vom intalni acest ultim vrajmas pe care El l-a biruit pentru noi si pe care il vom birui si noi prin El, acest imparat al spimelor – Moartea, facut acum de El un sol al pacii vesnice.
SA PRIVIM LA ISUS, a carui venire a fost asteptata si nadajduita de credinciosi dealungul veacurilor. Gandul ca Domnul e aproape le-a fost mereu indemn la rabdare, veghere si bucurie.
SA PRIVIM LA ISUS, care ne da pocainta asa cum ne da iertarea, precum si o inima care sa-si simta ticalosia si sa planga la picioarele Lui.
SA PRIVIM LA ISUS, care sa ne puna la stramtoare pentru a-L primi din toata inima. El este incepatorul, sustinatorul si desavarsirea credintei noastre in care tot El sa ne tina pana la sfarsit.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la noi insine, nici la gandurile, inchipuirile, inclinarile, dorintele ori planurile noastre.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la lume, nici la placerile, la pilda, la temeiurile ori la hotararile ei. La Isus, nu la diavol, care ar vrea, fie sa ne sperie prin amenintari, fie sa ne atraga prin momeli. Daca vrei sa scapi de intrebari zadarnice, de mustrari de cuget nelinistitoare, de targurile primejdioase cu Cel Rau, de multe rataciri, de visari goale, de inselari amare, de lupte dureroase si de jalnice caderi, uita-te la Isus ca un copil si tine-te dupa El, oriunde ar merge. Ferice de sufletul care Il urmeaza pas cu pas si cu atata incordare ca nu are timp sa-si arunce ochii in laturi, pe carari despre care Domnul nostru a gasit cu cale sa nu ne spuna nimic.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la ce credem noi, chiar daca nu ne tinem decat de Biblie. Credinta care mantuieste, sfinteste si mangaie nu sta doar in primirea cu capul a adevarurilor despre mantuire, ci in uniunea adevarata a inimii cu persoana lui Isus.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la ce-am adancit noi din Scriptura, nici la rugaciuni, la marturia noastra despre Isus, la cartile care ne-au zidit, la slujbe si predici, la faptul ca luam parte la impartasanie. Le folosim pe toate cu grija, ca pe mijloace ale harului, fara sa uitam, insa, ca ele nu pot inlocui harul insusi. Nu ne putem muta privirea la ele de la Acela care Singur le poate face sa lucreze asupra noastra prin partasia cu El Insusi.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la locul pe care in avem in Biserica, nici la numele confesional pe care il purtam, nici la invatatura pe care o marturisim, nici la ce gandesc altii despre noi sau la ce gandim noi despre ravna noastra. Caci multi dintre cei care au proorocit in Numele Lui vor auzi odata ingrozitoarele cuvinte “Nu va cunosc”. In timp ce El va marturisi inaintea Tatalui si a Sfintilor Ingeri pe cel mai neinsemnat ucenic care, aici jos, a privit la El pana la sfarsit, cu credinta si dor.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la frati, nici chiar la cei mai buni si mai iubiti. Indata ce ne luam dupa oameni, suntem in primejdie sa ratacim. Urmand insa pe Isus, suntem siguri ca nu vom gresi drumul. Daca intre noi si Isus e un om (prieten/preot/duhovnic), chipul acestuia va tot creste fara sa bagam de seama iar, in aceeasi masura, chipul lui Isus se va sterge. Ajungem sa nu Il mai vedem pe Isus decat cand suntem cu omul acela iar cand l-am pierdut pe acest om, am pierdut totul. Daca intre noi si cel mai apropiat prieten/preot/duhovnic e Isus, atunci ne vom lipi mai putin de persoana prietenului, cu mai putina infocare, dar cu mai multa curatie. Nu vom pune ochii numai pe el ca sa nu mai vedem pe altul si in felul acesta vor rezulta mai multe roade. Prietenii ne pot fi de mare folos, ca unelte in mana lui Dumnezeu, daca El vrea sa se foloseasca de ei. Dar daca El gaseste cu cale sa ne lipseasca de orice mangaiere omeneasca, la sfarsit si aceasta se va intoarce spre marea noastra binecuvantare, caci El Isusi va fi totul pentru noi si ne vom lega cu atat mai strans de El, singurul prieten, de care nu ne poate desparti nici viata, nici moartea.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la vrajmasii Lui si ai nostri. In loc sa-i uram si sa ne temem de ei, ii vom iubi si ii vom invinge.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la piedicile ce ne stau in cale. Indata ce ne oprim ca sa ne uitam la ele, ne inspaimantam, incepem sa ne clatinam si sa ne prabusim sub ele. Nu intelegem de ce au aparut in calea noastra si nici nu gasim in noi insine puterea sa le biruim. Petru se scufunda indata ce incepe sa se uite la valul ridicat de furtuna, dar cata vreme privirea i se odihnise asupra lui Isus, el calca pe val ca pe stanca. Cu cat insarcinarea sau crucea ne este mai grea, cu atat mai mare este nevoie de a ne uita numai la Isus.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la grijile nostre, ca sa le socotim numarul si sa le cantarim greutatea. Privind la El, vom gasi o deosebita placere in a bea pana la fund paharul, oricat de amar i-ar fi continutul. Fara Isus durerea nu sfinteste, ci razvrateste si apasa. Intristarea fara Isus nu lucreaza rabdare, ci mai degraba razvratire, nu mila pentru altii, ci iubire de sine, nu nadejde, ci descurajare. Numai la umbra crucii Lui putem vedea cu adevarat masura crucii noastre si numai acolo o putem lua in fiecare zi din mana Lui, ca sa o purtam cu iubire, cu multumire si chiar cu bucurie. Numai sub crucea lui Isus suferintele produc binecuvantari, pentru noi si pentru altii.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la binecuvantarile din afara, oricat ar fi de scumpe. Adancindu-ne in ele, usor ne vor infasura inima, asa ca nu vom mai vedea limpede pe Acela care ni le-a dat. Cine insa se uita la Isus, si numai dupa aceea la darurile Lui, se bucura de ele cu inima recunoscatoare, ca de niste dovezi ale iubirii Lui. Cat este de pretios chiar cel mai neinsemnat dar care vine in chip nemijlocit de la El si cat de placut este sa-l intrebuintam pentru slava Lui! Trecand peste oameni, peste imprejurari si peste mii de motive, tot asa de drept pe cat de oranduit asezate, sa ne ridicam pana la temeiurile cele mai indepartate ale voii lui Dumnezeu pana la izvorul acestei voi, la iubirea Lui, abia atunci recunostinta noastra catre oamenii care ne fac bine fara sa se rataceasca, nu se va opri la ei iar in ziua necazului, cand fericirea vietii ne va fi sfaramata cu lovituri neasteptate si neintelese, vom putea spune cu psalmistul: “Stau mut, nu deschid gura, caci Tu lucrezi”. (Ps 39.9) Iar in tacerea sfanta a durerii noastre mute un glas ne va sopti cu blandete: “Tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea”.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la interesele lucrului partidei sau Bisericii noastre. Si cu atat mai putin la interesele noastre proprii. Singurul scop al vietii noastre sa fie slava lui Dumnezeu. Daca nu e aceasta tinta cea mai inalta a nazuintelor noastre, atunci ne lipsim singuri de ajutorul Sau atat de trebuitor – caci harul Sau slujeste numai la slavirea Numelui Sau. Deci cata vreme cautam aceasta slava mai mult decat orice, putem conta pe harul sau.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la bunele noastre intentii, nici la taria hotararilor noastre. Caci de cate ori planurile cele mai stralucite au adus prabusiri umilitoare! Ne vom sprijini, deci, pe iubirea Lui, nu pe intentiile noastre, pe fagaduintele Lui, nu pe hotararile noastre.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la puterea noastra, puterea noastra nu slujeste decat la slavirea tot a noastra. Ca sa slavim pe Dumnezeu, ne trebuie puterea lui Dumnezeu.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la slabiciunea noastra. A prins cineva vreodata putere din jale pentru slabiciunea lui? Privirea la Isus da putere inimii si deschide gura pentru lauda atotputerniciei Sale.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la pacatele noastre, nici la izvorul din care ies ori la pedeapsa pe care o merita. Privirea spre pacat omoara, privirea spre Isus da viata. Israelitul muscat de sarpe nu se vindeca prin privirea la rana muscaturii, ci numai privind la sarpele de arama. Doar atat sa privim la noi insine, pana sa vedem ce nevoie mare avem sa ne uitam la El. Ca niste pacatosi pana in adanc ce suntem, iar nu numai manjoti de pacat, ne vom masura marimea nelegiuirii noastre cu marimea jertfei lui Isus si a harului Sau datator de iertare.
Un intelept slujitor al lui Dumnezeu obisnuia sa zica: pentru fiecare privire la noi insine trebuie sa ne uitam de 10 ori la Isus. E lucru dovedit ca, uitandu-ne la Isus, nu pierdem simtamantul ticalosiei noastre, caci o vedem zugravita pe cruce. Asa ca uitati-va si la voi insiva, dar numai in fata crucii, si numai prin Isus.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la asa-zisa dreptate a noastra. Mai bolnav ca toti bolnavii e cel care se crede sanatos tun si mai orb ca toti orbii e acela ce se tine ca vede bine. Daca e primejdios sa te opresti prea mult cu privirea la adevarata-ti stare de ticalosie, sa-ti lasi privirea sa se odihneasca asupra inchipuitelor tale merite e mult mai primejdios.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la Lege. Legea da porunci, dar nu si puterea sa le implinim. Legea osandeste intotdeauna si nu iarta niciodata. A ne aseza din nou sub lege inseamna a cadea din har. In masura in care vom nazui sa ne castigam mantuirea prin ascultarea noastra, in aceeasi masura vom pierde pacea, bucuria si puterea, caci uitam ca “Hristos este sfarsitul Legii pentru toti cei ce cred”. (Rom 10.4) De indata ce Legea ne-a pus la stramtoare, sa cautam fata Mantuitorului nostru, Singurul care are drept la ascultarea noastra. Ascultarea din iubire e temeiul fiecarei miscari a inimii si a celor mai ascunse ganduri ale ei. Dintr-un jug de fier si o povara de nepurtat, a devenit un jug bland si o sarcina usoara. E o ascultare totodata dulce si intaritoare, si pe care tot El, care o cere, o si toarna intr-ai Sai. Ea nu e atat o urmare a mantuirii dobandite, cat mai ales o parte a acesteia, si, ca toate celelalte parti, un har ceresc.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la ce facem noi pentru El. Daca ne inlantuieste lucrul, suntem in stare ca, din pricina lui, sa avem maini pline, dar inimi goale. Daca suntem ocupati, insa, cu Domnul nostru, atunci nu vom uita nici de lucrul pe care El ni l-a dat sa-l facem. Daca avem inimi pline cu dragoastea Lui, cum sa avem maini trandave in lucrul pentru El?
SA PRIVIM LA ISUS, nu la urmarile vazute ale lucrului nostru. Ele nu sunt intregul si adevaratul rod al lucrului nostru. Dumnezeu ne-a poruncit sa lucram, fara sa ne oblige sa ajungem la un anumit rezultat. El ne va cere socoteala pentru lucru, nu pentru ce a iesit din el. De ce sa ne framantam degeaba? Noi trebuie sa aruncam samanta. El e Cel care va pregati si va face sa rasara rodul. Daca nu azi, atunci maine. Daca nu prin mine, prin altul. Daca am vedrea toate roadele, poate ca ne-am lasa privirile sa se odihneasca cu multumire asupra lor, pentru ca am pune si pe seama noastra ceva. Iar daca nu le vedem, dar suntem preocupati de ele, vom scadea in ravna, in loc sa ne indoim sarguinta. A ne uita dupa roade inseamna a umbla prin vedere. Prin credinta nu umblam decat atunci cand ne uitam la Isus, si, in ciuda tuturor piedicilor si a parutei nevoiri, staruim in a-L urma si a-L sluji.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la darurile duhovnicesti pe care le-am primit de la El, mai de curand ori mai demult. Harul de ieri este impreuna cu lucrul de ieri, in urma mea. Harul de zi, pentru lucrul de azi mi s-a dat sa-l intrebuintez, sa-l dau numaidecat si aoi sa ma uit iar la Isus, pentru alt har. Caci fara El, eu raman mereu sarac.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la durerea si pocainta pe care ne-au trezit-o pacatele noastre. Daca esti atat de impovarat de vinovatia ta, incat te-ai scarbit de tine, privesti spre Isus ca sa-ti dea slobozenie si sa stii ca El nu cere nimic altceva de la tine. Doar privirea Lui iti va topi inima si din ea vei intelege ca nu lacrimile iti steg pacatele, ci numai Sangele Mielului.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la vioiciunea bucuriei noastre, nici la ardoarea dragostei. Focul dragostei se poate raci si bucuria o putem pierde, din vina noastra sau cand vom fi incercati de Dumnezeu – si atunci vom crede, ca impreuna cu simtirile, s-a dus si puterea. Pentru a nu cadea intr-o amara descurajare si o ticaloasa molesire, trebuie sa stim ca fagaduintele credintei biruitoare raman si atunci cand simtirile dulci ne lipsesc.
SA PRIVIM LA ISUS, nu la treapta de sfintire pe care am atins-o. Daca n-ar fi copii ai lui Dumnezeu decat aceia care nu au pete pe inima si nici alunecari pe cale, atunci cine s-ar mai putea bucura de mantuire? Caci nu acesta este pretul bucuriei, sfintirea fiind rodul, si nu radacina mantuirii. Ea e lucrarea pentru noi a Domnului Isus Hristos, Cel care ne-a impacat cu Dumnezeu. Nedesavarsirea unei credinte drepte dar nemplinite nu schimba cu nimic desavarsirea lucrarii implinite de Hristos. Si tot asa, nu este cu nimic atinsa siguranta fagaduintei Sale netrecatoare prin care da viata vesnica tuturor celor care se incred in El. De aceea drumul drept al ascultarii trece prin odihna in Mantuitorul si numai prin pacea pe care o da iertarea isi gaseste sufletul puterea care-i trebuie pentru a rezista pacatului. Si daca s-ar gasi unii care sa rastalmaceasca acest adevar mantuitor pentru a se lasa trandaviei si nepasarii, si daca ar indrazni ca, din pricina credintei pe care o au sa dispretuiasca sfintenia pe care nu o au, acelora li se potrivesc zguduitoarele cuvinte ale apostolului Pavel: “Cei ce sunt ai lui Isus Hristor si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei” (Gal 2.24), precum si ale lui Ioan: “Cine zice ca Il cunoaste si nu pazeste poruncile Lui este mincinos si adevarul nu este in el” (1 Ioan 2.4) si, in sfarsit, cuvantul ingrozitor al lui Isus Insusi: “Orice pom care nu face roade bune este taiat si aruncat in foc”. (Matei 7.19)
SA PRIVIM LA ISUS, nu la credinta noastra. Cand vrasmasul nu izbuteste sa ne mai ademeneasca privirile in nicio alta parte, cauta sa ni le indrepte de la Mantuitorul spre credinta noastra. Daca e slaba, ne descurajeaza, daca e tare, ne ingamfa.
SA PRIVIM LA ISUS, de la El putem invata tot ce trebuie sa stim despre lume, desre noi insine, despre primejdii, desore mijoace de scapare si despre biruinta. Numai asa putem vedea totul in adevarata lumina, la timpul potrivit, si in asa fel incat cunostinta sa dea roadele smereniei, ale recunostintei, indraznelii, vegherii si rugaciunii. Tot ce trebuie sa stim ne invata Isus, iar lucrul pe care nu-l invatam de la El, mai bine sa nu-l stim deloc.
SA PRIVIM LA ISUS, cat mai pribegim pe-aici, sa privim la El clipa de clipa, fara sa ne lasam furati a privi nici trecutul lasat in urma si nici planurile pentru un viitor pe care nu-l cunoastem. Sa privim acum la Isus, daca pana acum n-am privit, sa privim din nou, daca L-am pierdut din ochi.
Sufletele unite cu El si schimbate in chipul Lui asteapta ceasul fericit cand El le va chema de pe pamant la cer, din timp in vesnicie.
SA PRIVIM LA ISUS.